Deschiderea noului an școlar 2020 – 2021

Cu ocazia deschiderii noului an școlar, urăm elevilor noștri, mult succes, și rezultate cât mai bune la învățătură, chiar dacă anul acesta este unul diferit, cu mari provocări pentru noi toți.
Pe fondul crizei sanitare, COVID-19, nu am mai putut organiza festivitatea de deschidere, care până acum ne aduna laolaltă la începutul fiecărui nou an școlar.
Însă împreună, elevi, profesori și părinți cu încredere și responsabilitate, vom putea parcurge cu bine această perioadă dificilă prin care trecem.
Sunt convins că, toți factorii implicați în procesul educațional, vor da dovadă de maximă responsabilitate.
Autoritățile locale, primarul Dănuț BUHĂESCU, vor acorda în continuare, tot sprijinul necesar, desfășurării în bune condiții a procesului educațional, chiar dacă Guvernul, în afară de promisiuni, nu a făcut mai nimic concret.
Prin implicarea noastră, și cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom depăși cu bine această perioadă pandemică.
Felicit din nou elevii și cadrele didactice, pentru rezultatele deosebite, la examenul de bacalaureat din această vară.
Dragi copii, vă doresc mult succes în noul an școlar, cadrelor didactice, le dorim succes și putere de muncă, iar părinților, să depășească cu bine această perioadă pandemică, îngrijorătoare.
Doamne ajută !!!

You may also like...

Skip to content